Uitasem cum e…

Standard

Hai ca n-am avut nicio revelatie, stiam ca lucrurile se uita repede.

Alea bune, parca se uita mai repede decat cele rele. Sunt multe chestiuni a caror memorie o constientizez mai mereu, dar diferenta dintre constienta si simtire se dovedeste a fi surprinzatoare pentru mine intotdeauna.

De cand lucrez, weekend-ul are o semnificatie aparte si parca e pacat sa-l las sa treaca necelebrat.

De cand lucrez, niciodata nu am timp si energie sa fac un drum la munte si sa respir o ora de aer proaspat.

De cand lucrez, sunt extrem de obosita pentru a mai avea chef si de altceva.

De cand lucrez, viata dupa serviciu a devenit o investitie de minima energie, dar care cere un profit de maxima relaxare.

De cand lucrez, am uitat cum e sa ma trezesc la 9, sa ma uit pe geam si sa ma culc la loc. Chiar am uitat cum se face asta, pentru ca un weekend de doua zile este prea putin ca sa-mi modifice ceasul biologic, asa ca tot la 7:30 – 8:00 ma ridic din pat.

De cand lucrez, e imposibil sa mai pierd o noapte, pentru ca necesita inca 3 zile ca sa ma recuperez la parametri optimi.

Dar de cand nu mai lucrez, totul a inceput sa capate alte sensuri. Weekend-ul nu mai este o ingramadeala de actiuni: doua zile obositoare, in care aleg si incerc sa profit de fiecare ora, fara sa-mi dau seama ca totul se intampla invers decat as vrea, si anume ca in loc sa savurez si sa fructific timpul, il consum ineficient. Incercarea mea de a dilata timpul din weekend acum chiar da rezultate. Somnul este mai odihnitor acum, aerul de munte poate fi respirat si intr-o zi de marti, cafeaua poate fi servita in oras dimineata, asa cum e normal, si nu seara la orele 19:00, vizitele pot fi facute in orice zi si la orice ora, mersul in orasul natal nu mai reprezinta un razboi impotriva celor 10 minute pana la pleacarea trenului de pe peron si cozilor infernale din Gara de Nord, sau ghiseistolor care, spre sfarsitul programului, au randament mai scazut.

De cand nu mai lucrez, pot sa ma trezesc dimineata si sa-mi fac o cafea acasa – am destul timp.

De cand nu mai lucrez, nu mai sunt setata, precum un robot.

Incep sa vad cat de importanta este relaxarea corpului, caci de minte nici nu mai vorbesc. Sentimentul seamana cu a scoate calculatorul din priza, caci nu e suficient numai sa-i dai shut down ca sa-l protejezi de penele de curent.

Sesiunile de shut down nu mai aveau efect, trebuia cumva sa ma deconectez de la „curent” complet, sa stau putin fara puls si impuls.

Sa vedem cat dureaza pana simt nevoia sa ma ponesc din nou, acum am atatea chestii pe care le redescopar.

Uitasem cu e…

Comentezi?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s