Corec’, atat scrie in contrac’

Standard

Citeam ieri un articol interesant despre implicarea oamenilor in ceea ce fac, dar cu precadere, in ceea ce nu trebuie sa faca in mod obligat, ci din proprie initiativa, ca un plus adus muncii lor.

Este vorba despre cat de mult ne straduim sa facem putin peste ceea ce este necesar sa facem, despre gradul de implicare al nostru in activitatile pe care suntem obligati sa le efectuam (ca asa zice in contract) sau le efectuam in mod benevol, ca sa adaugam un plus de calitate acestor activitati.

Este foarte amuzant sa citesc parerile cititorilor, care mai de care mai vehement, insa primul comentariu mi-a atras atentia in mod deosebit.

Pe scurt, articolul povesteste despre o vizita la o scoala din Judetul Teleorman si despre pregatirile (mai mult sau mai putin utile) care au fost facute in scopul vizitei mentionate mai sus. Autorul isi indreapta atentia catre curtea scolii foarte neingrijite si lanseaza catre cititori urmatoarea intrebare:

„Oare acei profesori, care pareau a avea autoritate, nu puteau sa-i scoata pe acei copii, intr-o zi, o singura ora, sa stranga buruienile? Sa aranjeze putin curtea, fara investitii, cheltuieli etc. Doar ideea ca “facem putina curatenie in fata casei”. Pur si simplu.”

De asemenea, autorul ofera exemplul unei gradinite dintr-o alta tara, care a avut ca activitate de responsabilizare a copiilor (de 3-5 ani!), plantarea de flori si alte ierburi in curtea gradinitei. In sensul ca la altii se poate si altii se ocupa de educarea copiilor in aceasta directie.

Reactiile nu intarzie sa apara, una mai justificata si motivata decat alta. Dupa cum spuneam, primul comentariu al articolului m-a pus putin pe ganduri. Suna cam asa:

„Eu vad o diferenta importanta intre a face curatenie in curtea unei scoli pentru care platesti suficiente taxe si a planta niste flori si legume pentru a responsabiliza niste copii.
Zi-mi ca sunt cum vrei, poate e si o ambitie personala, dar de ce sa platesc pentru ceva ce apoi sa fac singura?
Tu ai plati la terasa pentru o cafea pe care sa ti-o faci singur? Sau te-ai apuca sa-ti debarasezi singur/a masa la restaurant?”

Si atunci mi-am amintit o intamplare care se petrecea vara trecuta, la o terasa din cartier, unde ma vazusem cu cineva sa bem un suc. Sunt fumatoare si, din neatentie, imi uitasem bricheta acasa. Fiind singura de la masa care fuma, am cerut un chibrit (e o forma de exprimare, desigur) ospatarului, fumator de altfel – am un bun spirit de observatie.

Mi-a adus, usor arogant si parca mustrator o cutie cu chibrituri…cu trei chibrituri. Am reusit sa imi aprind o singura tigara, restul de doua incercari au esuat, din cauza ca batea vantul si mi-a stins chibriturile. Am zambit si am plecat sa caut in apropiere un magazin din care sa cumpar o bricheta. M-a intrigat experienta, in sensul ca ospatarul mi-a adus atat cat i-am cerut, nimic mai mult, ba chiar a facut-o intr-un mod ostentativ si badaran.

Am vrut sa-mi aprind o tigara, mi-a trantit pe masa trei bete de chibrit cu care, voila, chiar am reusit sa-mi aprind o tigara! Atat am cerut, atat am primit.

Prin urmare, nu pot sa fiu de acord cu ideea conform careia „atat sunt platit pentru asta, nu imi cere sa particip si la cealalta„.

Lasand exemplul meu de-o parte, a face curatenie „in fata casei” este o trebusoara care ar trebui sa intereseze pe toata lumea, de la mic la mare, indiferent de banii pe care ii platim pentru un serviciu sau altul. Banii pe care ii investim in institutiile de invatamant nu ne asigura numai cateva cunostinte despre vectori, integrale si Rebreanu, ci ar trebui sa ne educe in primul rand in legatura cu responsabilitatea fata de mediul inconjurator, si nu ma refer la acela de care invatam la geografie, ci acela in care traim.

Trec si peste ce ar trebui sa invam la scoala, caci stiu ca sunt prea multe lipsuri, iar discutia este obositoare si zadarnica, dar nu va uimeste atitudinea unor tineri care au avut nelimitat acces la exemple de educatie si civilizatie, si au ramas la fel de limitati, gandind ca in „propria gradina, trebuie sa curete altul”?

3 responses »

  1. Insuficienta din doua directii : Fonduri, scoala nu are (statul si parintii nu au fonduri de dat).
    Elevii au responsabilitati care nu mai includ sacrificiul de timp prentru o cauza fie ea si … simbolica; timpul de calculator face ravagii in rabdarea tuturor, aceasta ca sa aratam vina pe toata generatia. Forta fizica este, dorinta nu mai este suficienta.

    Daca ar da exemplu corpul profesoral, poate ca pentru toti blazatii – inclusiv parintii – exemplul ar fi suficient si ar participa.

    • Nu este vorba despre sacrificiul din timpul liber. Cred ca nu e vorba nici macar de sacrificiu, la modul general, ci doar de putina mobilizare si voluntariat pentru care da, dorinta nu mai este suficienta.

Comentezi?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s