Prietenii stiu

Standard

Oamenii care ma cunosc cat de cat spun ca sunt prea aspra (cu mine si cu ceilalti), ca sunt anosta, ca ar trebui sa pun mai mult pret pe viata sentimentala, decat pe cea profesionala, ca ar trebui sa imi schimb un pic prioritatile.

Oamenii astia sunt, in marea lor majoritate, oameni care au sau au avut (si inca au) un suport constant din partea cuiva (parinti, bunici sau altii). Si cand spun suport, ma refer, desigur, la suportul financiar-material, dar si moral-spiritual. As gresi sa spun ca eu nu am avut suport din partea apropiatilor (= familiei), insa acesta nu a fost constant, nu a fost ceva pe care sa ma pot baza mereu, prin urmare, am dezvoltat o mare frustrare, inca de pe cand eram mica.

Paradoxal, da: eu mica, dar frustarea mare!

Sunt aspra, pentru ca nu am simtit niciodata ca este cineva care sa aiba grija de mine neconditionat, care sa se gandeasca la mine in perspectiva, adica in viitor si sa „puna de-o parte” ceva folositor pentru mine. Sunt asa pentru ca nu am simtit niciodata ca este cineva care sa imi apere spinarea in anumie situatii sau care pur si simplu sa ma sprijine, daca o iau la vale. Sunt anosta, pentru ca mi-e prea greu sa fiu entuziasta, atunci cand imi car incarcatura, adica mereu. Sunt orientata mai mult catre rezultate, pentru ca numai acestea ma tin in viata. Am fost mereu cea care a trebuit sa se gandeasca si sa planuiasca totul, astfel incat sa imi fie bine.

Si nu, nu o sa imi para rau niciodata pentru asta, dar ma infierbant toata de nervi, atunci cand anumite persoane din jurul meu imi arunca in fata niste judecati si filosofii de viata, fara sa cunoasca handicapul meu: intotdeauna m-am simtit singura; am evoluat in a ma simti individualista (si sunt mandra de asta) si am facut deja o alegere! Putini sunt cei care inteleg ca unii oameni iau niste decizii si se resemneaza cu ele. Cei mai multi sunt cei carora le place sa ofere sfaturi gratuite si fara sens, fara sa accepte faptul ca unii dintre noi chiar ne asumam alegerile.

Mi-am asumat alegerea in mod 100% constient, sunt pregatita pentru consecinte si nu ma voi razgani prea curand cu privire la prioritatile mele care sunt urmatoarele: eu si apoi altii!

Comentezi?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s