Cel mai mare defect

Standard

Hai ca stiu ca toata lumea e un pic intrigata de formula celor trei:

– „Spune 3 calitati ale tale”

– „Spune cele mai mari 3 defecte ale tale – nu te sfii, toti le avem!”

Eu gasesc importanta si relevanta lucrurilor acestora, pentru ca am un minimum de cunostinte de resurse umane, in special, in ceea ce priveste procesul de recrutare, in care intervievatorul urmareste sistematic perceptia  candidatului asupra lui insusi si cunoasterea de sine (self awareness, concept de care m-am lovit de 1.347.652 de ori pana acum).

Asadar, Sfanta Treime din povestea noastra are un rol destul de important acolo, pe care nu o sa-l contest. Recunosc, in schimb, ca este foarte greu sa punem pe tava defectele noastre. Treaba asta intra cumva in contradictie cu motivul pentru care ne aflam la un interviu, ceea ce ne pune bete in roate grav. In general, spunem despre partile noastre bune, mizam pe ele si incercam sa ne vindem cat mai bine, sa evidentiem pe cat posibil calitatile, nicidecum defectele! Doar nu sunt nebuna sa spun ca am o problema cu trezitul dimineata si ajunsul la programul de lucru, cand intervievatorul meu cere punctualitate? Am dat un exemplu care nu are legatura cu persoana mea: eu sunt atat de punctuala, incat pentru a ma asigura ca nu intarzii, ajung chiar mai devreme cu 5-10 minute.

Cu toate ca ne vine greu sa spunem care ne sunt defectele si punctele slabe (multi dintre noi, chiar nu si le cunosc), este mai mult decat esential sa le constientizam, dar mai ales, sa invatam sa lucram cu ele. Cel mai mare defect al meu este sinceritatea. Am invatat treaba asta inca de prin copilarie, cand ma bateau toti copiii carora le spuneam ca sunt urati. Si ma avertizau: „Nu mai spune ca sunt urat!” …Dar erau, si iar o luam pe cocoasa.

Prezint o sinceritate inocenta, chiar spre cinica, desi stiu ca de multe ori, treaba asta ma va trage in jos. Ce-i drept, este ca am invatat sa lucrez cu sinceritatea – mai jonglez putin cu afirmatiile, o mai dau cotita pe acolo pe unde se poate, o mai invart, o mai sucesc, sa pice cat de cat bine. Dar…am si pierdut din cauza sinceritatii. Recunosc lucrul asta, dar spun cu maxima sinceritate (ce spuneam?) ca nici nu imi pare rau.

Cred ca as fi tare nemultumita daca as primi aprecieri din partea persoanelor care prefera sa ascund adevarul, decat sa vorbesc eu cu sinceritatea mea debordanta! Prin alte cuvinte, prefer sa pierd pentru ca am fost sincera, decat sa castig pentru ca am ascuns adevarul. Nu de alta, dar eu nu stiu sa mint. Sunt o catastrofa iremediabila cand vine vorba de ascuns adevaruri (mici sau mari, e totuna), de minciuni mici, mititele si infonsive. Ma incurc singura in cuvinte, imi vine sa rad de ceea ce scot pe gura, probabil ma si albastro-invinetesc putin la mutra, deci nu am cum sa trec cu bine de o astfel de incercare. Concluzia: nu ma apuc sa fac ceva ce stiu sigur ca o sa ma puna intr-o situatie de penibil superior!

Ce poate fi atat de grav daca sunt sincera? Ok, poate imi iese pe gura ceva ce intervievatorul/angajatorul/clientul nu vrea sa auda, stau cu ochii pe el sa vad ce reactie are, mai reformulez, o mai dreg cumva si o scot pana la urma. Dar daca o apuc pe calea pacatoasa a minciunilor, sansele de a mai scoate basmaua curata (referitor atat la situatie, dar mai ales la imaginea mea), sunt nule, ba tind chiar catre – \infty.

Asadar, cu sinceritate, tot inainte🙂

Comentezi?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s